Eram doar trei: eu, tu și Dumnezeu. Tu locuiai alături, eu aici, și Dumnezeu peste tot. Ca tine erau mulți, dar pentru că semănați, am hotărât să fiți toți o singură persoană. Eu credeam că sunt singură, dar mai târziu am aflat că mai sunt vreo două mii. Oricum, prea puțin în comparație cu cei ca tine! Dumnezeu era lângă noi și aștepta.
Ieri am obosit să fiu singură și am vrut să mă amestec printre voi. Așa că am ciocănit alături. Vecinul meu era un om deștept. Mă intimidau logica lui perfectă, manierele elegante și cunoștințele pe care le avea în diverse domenii. Educația lui părea desăvârșită. Am stat puțin, apoi am plecat.
Astăzi vecinul mi-a întors vizita. A venit să vadă dacă sunt dintre cei mulți sau dintre cei puțini. Dacă sunt dintre cei mulți pe care câțiva oameni se cațără ca să ajungă sus sau sunt dintre cei puțini, care reușesc să se ridice până în vârf. A privit peste tot, în casa și în sufletul meu, și a spus dezamăgit: ”Ești dintre cei mulți!” Apoi a plecat.
Am rămas uimită. Eu știu că sunt dintre cei puțini, chiar dacă nu mă cațăr pe oameni!
Dumnezeu este singurul care este în vârf fără să se cațere pe nimic. Este și la bază, îi susține pe toți, fără să părăsească vârful.
Cei ce-L cunosc pe Dumnezeu pot fi și vârf și bază. Ei oferă cu drag și astfel nu li se poate fura nimic. Ei iubesc și cei care iubesc nu pot fi folosiți. Ei își oferă ajutorul și de a aceea nu pot fi călcați în picioare! Ei sunt un punct de sprijin pentru ceilalți pentru că sunt ancorați în Vârful Suprem!
Cei care îl au pe Dumnezeu sunt și vârf și bază. Sunt și mulți și puțini. Sunt acolo unde ai nevoie de ei. Dar nu sunt peste tot! Doar Dumnezeu este peste tot!
duminică, 23 ianuarie 2011
joi, 13 ianuarie 2011
De ce îngăduie Dumnezeu suferința
Postare adăugată în urma lecturii articolului scris de Dheus.
Aceasta este principala întrebare pe care ateii o folosesc pentru auto justificare. Aceasta este întrebarea la care creștinii nădăjduiesc să găsească răspuns. Este întrebarea noastră, a tuturor și toți avem variantele noastre de a ne raporta la ea.
Ieri am condus pe ultimul drum o prietenă ce s-a stins prea devreme. Întreaga ei viață a fost marcată de suferință. Treizeci și patru de ani de dezamăgire, durere și înstrăinare. A fost părăsită de părinți, mereu cea abandonată, toată adolescența a petrecut-o în spitale și tinerețea la fel.
Am cunoscut-o întrebându-mă ”De ce?”, am pierdut-o cu aceeași întrebare pe buze. Cine poate descrie senzația de amar a sufletului care nu poate să vadă dincolo? Ne agățăm disperați de orice crâmpeie de speranță. Ne cățărăm pe orice rădăcină de încredere încercând să ajungem tot mai sus, mai sus de suferință, mai sus de durere, mai presus de noi.
Cât de mult durează între noi și dincolo?
Viața este o clipă și moartea la fel. Iar DINCOLO cel mare nu trebuie să ne tulbure. Este și aici și acolo, pentru că viața este pretutindeni. Restul este somn.
Suferința nu este invenția lui Dumnezeu. Există un alt dumnezeu care a creat asta. Un dumnezeu pe nedrept numit așa. Credincioșii îl contemplă și cred că este Cel Vrednic de Închinare. Ateii sunt intrigați de un astfel de stăpân.
Aș vrea să mă urc în vârful lumii și să strig: ”Oameni buni, nu acesta este Dumnezeul nostru!” Dumnezeul nostru cel adevărat este Cel străpuns de suferința lumii, Cel ce a băut paharul ei până în drojdiile ei cele mai amare, pentru a ne scoate din ea!
Celălalt dumnezeu, stăpânul actual al lumii, cel care se răsfață cu suferința noastră, știe că mai are puțină vreme. Acum e vremea lui.
Apoi va veni veșnicia, veșnicia Adevăratului Dumnezeu. (va urma)
Aceasta este principala întrebare pe care ateii o folosesc pentru auto justificare. Aceasta este întrebarea la care creștinii nădăjduiesc să găsească răspuns. Este întrebarea noastră, a tuturor și toți avem variantele noastre de a ne raporta la ea.
Ieri am condus pe ultimul drum o prietenă ce s-a stins prea devreme. Întreaga ei viață a fost marcată de suferință. Treizeci și patru de ani de dezamăgire, durere și înstrăinare. A fost părăsită de părinți, mereu cea abandonată, toată adolescența a petrecut-o în spitale și tinerețea la fel.
Am cunoscut-o întrebându-mă ”De ce?”, am pierdut-o cu aceeași întrebare pe buze. Cine poate descrie senzația de amar a sufletului care nu poate să vadă dincolo? Ne agățăm disperați de orice crâmpeie de speranță. Ne cățărăm pe orice rădăcină de încredere încercând să ajungem tot mai sus, mai sus de suferință, mai sus de durere, mai presus de noi.
Cât de mult durează între noi și dincolo?
Viața este o clipă și moartea la fel. Iar DINCOLO cel mare nu trebuie să ne tulbure. Este și aici și acolo, pentru că viața este pretutindeni. Restul este somn.
Suferința nu este invenția lui Dumnezeu. Există un alt dumnezeu care a creat asta. Un dumnezeu pe nedrept numit așa. Credincioșii îl contemplă și cred că este Cel Vrednic de Închinare. Ateii sunt intrigați de un astfel de stăpân.
Aș vrea să mă urc în vârful lumii și să strig: ”Oameni buni, nu acesta este Dumnezeul nostru!” Dumnezeul nostru cel adevărat este Cel străpuns de suferința lumii, Cel ce a băut paharul ei până în drojdiile ei cele mai amare, pentru a ne scoate din ea!
Celălalt dumnezeu, stăpânul actual al lumii, cel care se răsfață cu suferința noastră, știe că mai are puțină vreme. Acum e vremea lui.
Apoi va veni veșnicia, veșnicia Adevăratului Dumnezeu. (va urma)
joi, 6 ianuarie 2011
Paradigma omului deștept
Omul deștept percepe realitatea cu un grad sporit de obiectivitate. Reușește să se detașeze de evenimente și să privească lucrurile ”din afara cutiei”. Fiecare incursiune în stratosfera realității îi amplifică perspectiva și-i dă satisfacția de a observa structuri și fenomene greu detectabile.
Omul deștept știe că este deștept. Își recunoaște superioritatea și își adună gram cu gram aroganță pură. Are explicații aproape pentru orice. Posedă detașarea și vederea în profunzime în egală măsură. Înțelege mecanisme și face prognoze. Prognozele se adeveresc. Cercetează și descoperă realități din ce în ce mai copleșitoare. Ajunge la nivelul în care se crede stăpân: stăpân pe sine, stăpân pe situație, stăpân pe celălalt. Este superior. Își poate genera propria existență.
Începe să facă planuri complexe. Reușește să pună piciorul pe vârfuri neatinse. Se întoarce cu fața spre vale. ”Ce departe am ajuns!” Frământările mărunte ale semenilor lui îl fac să zâmbească îngăduitor: ”Fiecare face ce poate!” El poate să se redefinească. Poate să facă orice își dorește. Își ține respirația, deschide gura și strigă ”Eu pot!” Respiră umanism, transpiră umanism și se hrănește cu el.
Privește în sus: ”Domnule, te rog să te dai le o parte din calea mea! Mă incomodezi! Nu te mai potrivești în peisaj! Ești plăsmuirea celor de jos, cu frământări mărunte. Eu mă descurc și fără Tine! Nu am nevoie de Tine! De fapt, nici nu exiști!”
Cel de Sus, îngăduitor, se dă la o parte. Îl lasă să își savureze înfumurarea.
Aș vrea să-l cunosc pe omul acela deștept care în timp ce urcă, coboară, care în timp ce înțelege lucruri ascunse, se amestecă mai mult în mulțime și care atunci când privește în sus întinde mâna în semn de salut.
Când o să-l întâlnesc, o să-i cer să mă învețe și pe mine să fiu un om deștept.
Omul deștept știe că este deștept. Își recunoaște superioritatea și își adună gram cu gram aroganță pură. Are explicații aproape pentru orice. Posedă detașarea și vederea în profunzime în egală măsură. Înțelege mecanisme și face prognoze. Prognozele se adeveresc. Cercetează și descoperă realități din ce în ce mai copleșitoare. Ajunge la nivelul în care se crede stăpân: stăpân pe sine, stăpân pe situație, stăpân pe celălalt. Este superior. Își poate genera propria existență.
Începe să facă planuri complexe. Reușește să pună piciorul pe vârfuri neatinse. Se întoarce cu fața spre vale. ”Ce departe am ajuns!” Frământările mărunte ale semenilor lui îl fac să zâmbească îngăduitor: ”Fiecare face ce poate!” El poate să se redefinească. Poate să facă orice își dorește. Își ține respirația, deschide gura și strigă ”Eu pot!” Respiră umanism, transpiră umanism și se hrănește cu el.
Privește în sus: ”Domnule, te rog să te dai le o parte din calea mea! Mă incomodezi! Nu te mai potrivești în peisaj! Ești plăsmuirea celor de jos, cu frământări mărunte. Eu mă descurc și fără Tine! Nu am nevoie de Tine! De fapt, nici nu exiști!”
Cel de Sus, îngăduitor, se dă la o parte. Îl lasă să își savureze înfumurarea.
Aș vrea să-l cunosc pe omul acela deștept care în timp ce urcă, coboară, care în timp ce înțelege lucruri ascunse, se amestecă mai mult în mulțime și care atunci când privește în sus întinde mâna în semn de salut.
Când o să-l întâlnesc, o să-i cer să mă învețe și pe mine să fiu un om deștept.
marți, 4 ianuarie 2011
diversiune
Voi face o diversiune pentru un lucru important. Observi, probabil, importanța pe care o dau mesajului biblic și te întrebi, pe bună dreptate, dacă mai există oameni care să creadă că Biblia este relevantă pentru omul modern (sau postmodern).
Vâna creștină din noi ar putea argumenta cu aprindere că suntem creștini de două mii de ani și aceasta întrebare nu-și are sensul. Alții ar putea să ne atragă atenția că nu putem folosi ca sursă de inspirație o carte demodată care se adresează unor generații total diferite de a noastră.
Ce ar putea găsi în Biblie un om al vremurilor noastre? Răspunde această carte nevoilor lui? Îl ajută să găsească succesul pe care îl căută cu ardoare? Îi oferă inspirație în momentele de cumpănă? Conține informații interesante pentru a putea menține treaz interesul omului modern? Conține doza de divertisment necesară pentru a captiva atenția?
Am putea răspunde acestor întrebări continuând șirul întrebărilor. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le urmărește un om în pelerinajul lui prin această lume? Care sunt cele mai ascunse năzuințe care îi conduc viața și îi țin mereu speranța vie? Există valori la care ar ține cu orice preț? Deține principii de viață pentru apărarea cărora ar fi gata să moară, deoarece viața lui nu ar mai avea nici un sens fără ele?
Mai există oameni care cred în idealuri? Oameni care iubesc oamenii pentru ceea ce ar putea deveni? Există adevăruri a căror culoare nu se schimbă niciodată? Există dreptate deplină? Există libertate totală? Există fericire neumbrită de neîmplinire și sănătate completă? Pot oamenii să trăiască fără să se întrebe ce va fi ”după”? Există vreun om care să nu-și dorească să fie fericit? De ce avem toți nevoia de a fi fericiți? Cine ne-a învățat să o căutăm? A găsit-o cineva? Unde este locuința ei?
De ce îmbătrânim? De ce suferim? De ce există nedreptate și de ce unii oameni suferă din cauza altor oameni. Nu era cumva mai bine dacă nu știam să plângem sau să râdem? De ce putem să coborâm în noi înșine și să căutăm în cele mai adânci ascunzișuri ale ființei noastre? De ce avem conștiință? Cum reușește ea să pătrundă prin cele mai complicate scuturi pe care le zidim între ea și noi?
Pentru toate aceste întrebări, nu cunosc o carte care să răspundă mai corect și mai bine decât Biblia. Ea este Cartea mea. Citește-o și tu!
Vâna creștină din noi ar putea argumenta cu aprindere că suntem creștini de două mii de ani și aceasta întrebare nu-și are sensul. Alții ar putea să ne atragă atenția că nu putem folosi ca sursă de inspirație o carte demodată care se adresează unor generații total diferite de a noastră.
Ce ar putea găsi în Biblie un om al vremurilor noastre? Răspunde această carte nevoilor lui? Îl ajută să găsească succesul pe care îl căută cu ardoare? Îi oferă inspirație în momentele de cumpănă? Conține informații interesante pentru a putea menține treaz interesul omului modern? Conține doza de divertisment necesară pentru a captiva atenția?
Am putea răspunde acestor întrebări continuând șirul întrebărilor. Care sunt cele mai importante lucruri pe care le urmărește un om în pelerinajul lui prin această lume? Care sunt cele mai ascunse năzuințe care îi conduc viața și îi țin mereu speranța vie? Există valori la care ar ține cu orice preț? Deține principii de viață pentru apărarea cărora ar fi gata să moară, deoarece viața lui nu ar mai avea nici un sens fără ele?
Mai există oameni care cred în idealuri? Oameni care iubesc oamenii pentru ceea ce ar putea deveni? Există adevăruri a căror culoare nu se schimbă niciodată? Există dreptate deplină? Există libertate totală? Există fericire neumbrită de neîmplinire și sănătate completă? Pot oamenii să trăiască fără să se întrebe ce va fi ”după”? Există vreun om care să nu-și dorească să fie fericit? De ce avem toți nevoia de a fi fericiți? Cine ne-a învățat să o căutăm? A găsit-o cineva? Unde este locuința ei?
De ce îmbătrânim? De ce suferim? De ce există nedreptate și de ce unii oameni suferă din cauza altor oameni. Nu era cumva mai bine dacă nu știam să plângem sau să râdem? De ce putem să coborâm în noi înșine și să căutăm în cele mai adânci ascunzișuri ale ființei noastre? De ce avem conștiință? Cum reușește ea să pătrundă prin cele mai complicate scuturi pe care le zidim între ea și noi?
Pentru toate aceste întrebări, nu cunosc o carte care să răspundă mai corect și mai bine decât Biblia. Ea este Cartea mea. Citește-o și tu!
duminică, 26 decembrie 2010
alternative
Atunci când accepți influența divină eficiența personală sporește, deoarece mintea este condusă de Cel care știe lucrurile de la sfârşit, la început! Vei realiza într-o zi lucrurile care altă dată ţi-ar fi luat două zile! Ca bonus, vei avea sănătate spirituală, care atrage după ea şi sănătatea fizică!
câștigă timp oprindu-te
Desigur că ai avut ocazia, cel puţin o dată în viaţă, să observi viaţa unui om ocupat. Este vorba despre acel gen de om care aleargă cât e ziua de lungă şi a cărui inamic declarat este timpul. El nu are timp. Nu are timp suficient pentru somn, pentru masă, pentru odihnă, pentru citit, pentru activităţi în familie, pentru rugăciune şi meditaţie, ce să mai spunem!
Ţi se pare cunoscut? Eşti un astfel de om? Te lupţi cu timpul de parcă ar fi inamicul tău? Ţi-ar plăcea ca zilele tale să nu conţină doar 24 de ore ci 30. Sau anii tăi să aibă 400 de zile? Şi asta nu pentru ca să mergi în concediu! Doreşti doar să-ţi termini toată treaba pe care o ai de făcut!
textul de bază al creștinismului
Cea mai importantă problemă care poate apărea în viața unui creștin este scindarea legăturii dintre inimă și minte, informațiile rămânând izolate la nivelul intelectului, fără a fi acceptate în inimă. În cazul acesta omul știe ce trebuie făcut, dar faptele demonstrează că inima urmează o cale diferită. Este una dintre cele mai comune probleme ale culturii noastre.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)