duminică, 26 decembrie 2010

alternative


Atunci când accepți influența divină eficiența personală sporește, deoarece mintea este condusă de Cel care știe lucrurile de la sfârşit, la început! Vei realiza într-o zi lucrurile care altă dată ţi-ar fi luat două zile! Ca bonus, vei avea sănătate spirituală, care atrage după ea şi sănătatea fizică!


Și lista se poate continua, cu multe alte elemente primite ca bonus, dar textul nostru menționează unul care chiar merită luat în considerare - PACEA! Este acea linişte pe care o ai în sufletul tău oricât de solicitat ai fi! Este vorba de liniştea pe care o ai ştiind că nu tu eşti cel care poartă întreaga povară a responsabilității ci Dumnezeu este Cel care va purta de grijă!
Ce dulce şi liniştitor este acest sentiment de a te afla în mâna Unuia care are toată puterea de a face să se întâmple lucruri mari în viaţa ta, de a te face să trăieşti la intensitate maximă, că poţi să treci într-o singură zi prin experienţe cărora altora le-ar lua ani întregi și cu toate acestea, să ai încredere deplină că El are grijă de toate lucrurile! Să ai liniştea că atâta timp cât îi acorzi primul loc în viaţă, celelalte lucruri se vor da pe deasupra!
Acum, dragă tinere, ai în faţă cele două alternative. O viaţă cu zile care se vor termina mai repede decât doreşti, mai înainte de a reuşi să-ţi termini tot lucrul tău, o viaţă în care timpul să fie inamicul tău sau una în care să trăieşti la intensitate maximă, dar, în acelaşi timp, să fii liniştit şi plin de pace, pentru că ai pe Altcineva care să ducă poverile!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu