O mulțime de cărți descriu procesele memoriei și tehnicile de memorare. Cu toate acestea, din păcate, oamenii uită din ce în ce mai mult. De cele mai multe ori, preocupaţi de nimicuri, uită chiar şi esenţialul. Toţi suntem în această primejdie!
Unul dintre factorii cei mai importanți în activitatea de stocare neuronală a informațiilor este emoția. Niciodată nu vom uita evenimentele care au avut o încărcătură emoţională mare, negativă sau pozitivă. Nu uităm întâmplările tragice, tragediile, dar nu uităm nici momentele de bucurie profundă. Mintea noastră nu pierde nici un eveniment pe care inima noastră l-a trăit din plin.
Poate de aceea versetul 1 continuă cu următoarele cuvinte: „şi păstrează în inima ta sfaturile mele!” Ceea ce este păstrat şi în inimă şi în minte nu va fi pierdut niciodată din vedere! Cum se poate realiza acest lucru? Cum pot ajunge să iubesc învăţăturile bune pe care Dumnezeu le-a pus în mintea mea? Cum pot ajunge să iubesc, de exemplu, sfatul lui Isus potrivit căruia „celui care vrea să-ţi ia haina, să-i dai şi cămaşa”? Este destul de greu, chiar şi pentru un creştin matur, să nu mai vorbim de unul tânăr în credinţă!
Rugăciune şi acţiune
Să ne imaginăm că între minte şi inimă curge un râu. Pe apa aceasta pluteşte o barcă cu două vâsle. Cunoştinţele din minte, cele neacceptate de inimă, dar prezente în minte, se află în barcă şi trebuie să ajungă la inimă. Să presupunem că este folosită doar o vâslă. Ce se întâmplă cu barca, înaintează? Nu, se învârte în cerc! Poate nu este folosită vâsla cea bună! Dacă va fi folosită cealaltă vâslă, lucrurile vor merge mai bine! Dar, problema este că şi cealaltă vâslă generează aceeaşi problemă. Nu reuşeşte să convingă barca să meargă drept! Desigur, zâmbiţi, este la mintea cocoşului! O barcă poate merge drept doar dacă sunt folosite ambele ei vâsle.
Prima vâslă se numeşte rugăciune. Nu pot să iubesc un adevăr dacă nu mă rog pentru el. Trebuie să mă rog din toată inima ca Dumnezeu să-l scrie în inima mea. Dar, să presupunem, că deşi v-aţi rugat foarte mult pentru aceasta, problema nu se rezolvă. Este numai normal să se întâmple aşa. Cum bărcii nu-i este suficientă o singură vâslă pentru a înainta, la fel rugăciunea nu este suficientă pentru a rezolva situaţia. De ce? Este nevoie de credinţă adevărată. Biblia, atunci când se referă la credinţă, vorbeşte despre acţiune. Credinţa se caută în fapte.
Credinţa activă
Marcu 11, 24 arată care ar trebui să fie atitudinea omului care se roagă cu credinţă. Pentru a primi răspuns, omul trebuie să creadă că lucrul pentru care s-a rugat a fost deja primit. Omul care crede este un om în acţiune. El se roagă, crede şi acţionează gândindu-se că rugăciunea i-a fost ascultată. Ce deosebire este între un om care aşteaptă să vadă dacă Dumnezeu va răspunde la rugăciune şi unul care crede că Dumnezeu i-a răspuns chiar în acel moment! Primul stă şi nu face nimic, pentru că încă nu a văzut nimic şi probabil că aşteptarea va fi destul de lungă, iar al doilea lucrează, pentru că el este convins că deja cererea i-a fost îndeplinită, cu ochii minţii a văzut deja răspunsul. Ce mare diferenţă de atitudine! Drumul de la minte la inimă presupune nu numai rugăciune ci şi acţiune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu